Mihai Surdeanu

Prima revizie la mașină

Acum câteva zile am efectuat prima revizie la mașină. Costul total: 966 RON, cu o reducere de 5%, oferită de dealerul autorizat. O să ziceți că sunt prea pretențios, dar mi se pare foarte mult. Mai ales că tot auzisem prin mediul online faptul că Dacia are costuri mici de întreținere. Nu mi se pare deloc așa!

Dar nu e vorba doar de costul reviziei. Ca să fiu sincer, nu prea sunt mulțumit de mașină. Iată de ce.

  1. În primul rând are niște probleme cu chederele. Cel puțin la ușile din spate… Chiar dacă nu le-am folosit foarte mult, au început să se mănânce puțin. Am zis că le schimb anul viitor, pe garanție.
  2. În al doilea rând, în momentul în care pornesc AC-ul, câteodată, se mai aude în habitaclu un zgomot mai ciudat, ca un fel de șuierat. În primele 8 luni, nu am avut acest zgomot. Mi se pare puțin deranjant, mai ales că vorbim de o mașină nouă. Știu că se poate remedia problema prin a da bordul jos, dar nu vreau să fac asta. Apoi, doreii nu vor mai prinde bordul cum era el din fabrică și va începe să scoată zgomote și mai frumoase peste orice denivelare.
  3. Prin august, am făcut un drum mai lung și am mers o porțiune pe un drum cu ceva mai multe denivelării. Nu foarte rău! Totuși, după un timp, în bord s-a aprins ledul prin care eram avertizat că e o problemă cu senzorul de presiune la roți. Inițial, am crezut că am făcut pană. Am oprit pe dreapta, dar nu mare mi-a fost mirarea să costat că nu e nicio problemă. Am resetat senzorul și aia a fost.

Mulți dintre noi cumpără mașini noi în speranța că pe perioada garanției, nu vor avea nicio problemă cu mașina. Nu vor să fie deranjați cu absolut nimic. Lucrurile, din păcate, nu mai stau chiar așa. Mașina e într-adevăr cea mai proastă investiție pe care o poți face dacă o folosești doar pentru uz casnic. De-asta piața auto va suferi pe termen lung și mulți producători își vor găsi obștescul sfârșit.

Mihai

Pasionat de IT. Pasionat de viață. Pasionat de tot ceea ce înseamnă a face o viață mai bună, plină de înțelegere, ajutor reciproc și iubire de aproape.

2 comentarii

  • Mai asta chiar e o surpriză, nu mă așteptam că decizia anuală la o Dacie fie el și Duster sa coste mai mult de 100 de euro. Sa fim serioși ce ii face?

    Mai știu eu pe cineva care la Logan practic nici n-au schimbat uleiul doar ii completau 🙁 de asta chiar mă gândeam cat de bună părea oferta la Elantra 13400 parcă…firește că nu aș investi la momentul asta într-o mașină.

    O dată cu creșterea nivelului de trai și noi ne vom permite mașini noi, dar uite experiența ta, prin faptul că nu te satisface complet și știu că nu ești fițos sau un critic cârcotaș m-ar face să mă gândesc tot la o mașină dar și aici este o loterie. Unii au baftă alții nu, de cele mai multe ori nu.

Arhive

Arhiva personală