Mihai Surdeanu

Cum decurge o programare la stomatolog în vreme de pandemie?

Ieri. Sun să fac o programare la stomatolog, la o clinică privată din București. Domnișoara cu care vorbesc de la recepție, îmi ia câteva date și mi se spune că o să fiu sunat de asistenta doctoriței. Perfect. 🙂

După câteva ore de așteptare, sunt sunat. Iată cum a decurs discuția:

Eu: Bună ziua.

Asistenta: Bună ziua. De la clinica X vă sun. Ați sunat astăzi să faceți o programare la noi.

Eu: Da, confirm că am sunat să fac o programare.

Asistenta: Puteți vă rog să îmi spuneți ce problemă aveți?

Eu: Explic frumos că am o carie, care nu e așa de urgentă, dar totuși care a început să mă doară puțin atunci când mănânc ceva foarte cald sau foarte rece.

Asistenta: Ok. Conform protocolului nostru, puteți să îmi spuneți dacă ați călători în afară țării în ultima perioada?

Eu: Ca boul, răspund că da, acum 3 săptămâni. Sigur pe mine, zic că nu am niciun simptom și oricum au trecut cele 14 zile…

Asistenta: Aaaa nu. La noi sunt 30 de zile, nu 14 zile. Așa e protocolul. Ați făcut cumva un test Covid?

Eu: Da da. Înainte să plec în Grecia.

Asistenta: După ce v-ați întors…

Eu: Nu. Înainte. Ce variante am în aceste condiții?

Asistenta: Păi ar fi 2 variante: cel mai rapid ar fi să faceți un test Covid și să iasă negativ… A doua variantă ar fi să așteptăm până trec cele 30 de zile.

Eu: Ce să fac… Accept a doua variantă.

De ce prima variantă mi s-a părut complet inacceptabilă? Pentru că nu vreau să scot din buzunar 350 de lei pentru un test Covid doar pentru că am fost în Grecia acum 3 săptămâni. Toate țările civilizate cer 14 zile. În România, fiecare face legea așa cum vrea el. În al doilea rând, nu îmi place că mi-a sugerat, mai întâi, să mi se facă testul. Și mi se pare o combinație bună asta cu întrebatul mai întâi dacă e urgent. Dacă pe om îl doare și este la anaghie, tu vii și îl jegmănești.

Apoi, ce se întâmpla dacă testul ieșea pozitiv? Mai așteptam încă 2-3 săptămâni, în izolare, până ieșeau 2 teste negative. Dar oare dintele meu aștepta încă 3 săptămâni, fără să se agraveze starea lui? Dacă trebuia să îl scot, îmi punea clinica, implant gratuit?

Atunci, îi întreb eu pe domnul Arafat și Rafila: cine naiba își face test, în aceste condiții? Domnilor, o să ajungă lumea să fugă de test, chiar dacă acesta e gratuit…

Și mai e ceva… Haideți să nu mai plângem condiția medicilor stomatologi, care apar pe la televizor și ne repetă că sunt expuși și au o meserie tare grea… Haideți să folosim periuța electrică și să mergem mai rar la stomatologi! Să nu îi mai expunem deloc!

Mihai

Pasionat de IT. Pasionat de viață. Pasionat de tot ceea ce înseamnă a face o viață mai bună, plină de înțelegere, ajutor reciproc și iubire de aproape.

1 comentariu

  • Nu știu daca la medic ar trebui sa dam skip. Cariile mici nu sunt o problema atât timp cat este un dinte mai ok si n-ai o moștenire mai grea. In plus, daca este o carie la un dinte sau ceva mai ascunsa… e cam complicat sa le identifici singur, fara medic. 🙂

Arhive

Arhiva personală